Afiseaza

Sala de clasa- atelier de jucarii



Sala de clasa- atelier de jucarii
 

Material încărcat de către Sîrbu Elena Laura. Click pe linkul din josul paginii pentru a descărca documentul în format PDF.

 

Sala de clasă- atelier de jucării

- de Sîrbu Elena Laura, Şcoala Primară JUST 4 KIDS, Sect. 3, Bucureşti 

 

Copilul îi întâlneşte pe tărâmul jocului pe aceşti localnici minunaţi: jucăriile, cu care devine un bun prieten. Partenerul de călătorie, adultul, „îi poate striga" pe aceşti „localnici", pentru a ieşi în întâmpinarea copilului. Orice obiect poate deveni o jucărie pentru un copil. Se vor prezenta mai jos exemple de obiecte care pot deveni jucării, rolul adultului fiind de a le integra în jocuri care să-i stimuleze pe copii spre dezvoltare . Un educator profesionist îşi poate crea singur propriile jucării, pe care să le folosească în timpul jocului. Își confecționează aceste jucării conform scopului educativ, necesităţilor copiilor, momentului. Sala de clasă poate fi metamorfozată în atelier de jucării, în care copilul păşeşte cu entuziasm zilnic. Sallz Goldberg susţinea că, atunci când creează jucării, educatorul nu trebuie să uite să insereze elementul surpriză. Obiectele din jurul nostru, aparent banale, prind viaţă în lumea jucăriilor, eficientizează jocul. „Povestea iepuraşului de catifea", scrisă de Margery Williams, relatează minunea ce s-a petrecut cu o jucărie de pluş, cu iepuraşul. Un copil a primit de Crăciun drept cadou un iepure de catifea. L-a iubit atât de mult încât iepurele de jucărie a prins viaţă. Educatorul, prin creativitatea lui, poate da viaţă obiectelor aparent banale din jur.

 

STICLA poate constitui o veritabilă jucărie, una faţă de care copiii nu se plictisesc prea repede. Sticla poate fi golită, umplută. Pot fi sticle din plastic sau sticle din fibră de sticlă. Adultul o poate folosi în diferite activităţi şi poate crea multe jocuri:

· Poate fi folosită la matematică, atunci când copilul învaţă despre lichide; se pot face experimente de tot felul. Într-o sticlă se toarnă patru linguri de oţet. Se ia un balon şi se toarnă în el două linguri de bicarbonat. Se pune balonul pe gura sticlei şi se observă cât de repede se umflă.

· Poate fi folosită la orele de educaţie muzicală. Copiii pot scoate tot felul de sunete suflând în sticlă sau bătând în ea ritmul cu ajutorul unor beţigaşe. Se pot introduce în sticlele de plastic pietricele, seminţe, legume uscate. Vor rezulta astfel mai multe sticle care vor scoate sunete diferite atunci când copiii le manipulează. Se pot alege sticle cu capac, pentru a nu fi risipit conţinutul lor.

· Sticla poate fi şi decorată. O utilizăm în cadrul orelor de abilităţi practice. Poate fi pictată şi devine o vază. Poate fi tăiată, apoi pictată, decorată, devenind peşte, floare, caracatiţă etc. Sticlele de lapte pot fi decorate cu dopuri pe post de roţi, transformându-se în trenuleţe sau maşinuţe cu care copilul se joacă în voie.

· Sticlele de plastic se folosesc şi în jocurile distractive, motrice. Ele pot fi folosite drept popice. Un alt exeplu: se pune o sticlă (nu de plastic) pe podea. Un copil o învârte, iar ceilalți colegi stau pe scaune, în cerc. Sticla se va opri cu gâtul îndreptat spre un copil. Acesta trebuie să îndeplinească o sarcină didactică. De asemenea, în mâinile copilului, sticla poate fi unealtă de golf. Copilul lovește cu putere cu sticla într-o minge sau chiar în dopul sticlei, încercând să îl deplaseze. Un alt exemplu este jocul „Cravata sticlei", prin care sunt exersate dexteritatea și capacitatea de a calcula viteza. Se aşează sticle de diferite dimensiuni la o distanţă accesibilă copilului. I se vor da câteva inele. Sarcina este de a arunca inele spre gâtul sticlei şi de a reuşi să le introducă, punând astfel sticlei o „cravată". Copiilor li se oferă nasturi sau pietricele, ei având ca sarcină introducerea lor în sticle, prin aruncare.

· La educaţie ecologică se organizează o ieşire în parc sau în pădure cu elevii. Sub forma concursului „Cine adună cele mai multe sticle?" ei strîng deşeurile.

· Un joc senzorial: se pun la dispoziţia copiilor mai multe sticle: de şampanie, de suc, de apă, de parfum, de spirt , unele reci, altele calde. Legaţi la ochi, copiii pipăie, miros şi identifică conţinutul sticlei.

· Din sticle se construiesc nenumărate edificii.

· Cu sticlele se pot face jonglerii, imitând numerele de la circ. O pot ascunde, o pot transforma în minge, în puşculiţă, în acvariu.

 

De la vârste fragede, copiii sunt fascinaţi de OGLINZI. Pentru cei mai mici, jocurile de mimică în oglindă, de atingere a oglinzii, de reflexie şi exprimare a stării interioare sunt captivante. Jocurile cu oglinzi sunt îndrăgite. Pentru cei mai mari, ele riscă să devină plictisitoare. Dar dacă le-am propune să rezolve un labirint în oglindă? Labirintul este desenat pe o coală de hârtie. La marginea colii se pune oglinda. Copilul va parcurge labirintul nu pe coală, ci pe oglindă. Aducând oglinzi prin care, dacă te uiţi, vezi deformat, putem concepe jocuri originale. Dacă se întoarce oglinda în poziţii diferite, se pot observa unghiurile de propagare a luminii.

 

Alte obiecte care se pot transforma în jucării:

 

o APARATUL DE RADIO sau cutia de sunete. Odată cu schimbarea frecvenței, copilul observă intensitatea sunetului, modificarea sa.

 

o LINGURA DE LEMN în mâna copilului devine sursă de zgomot sau păpuşă. Dacă unui copil îi este frică de tunet, îi putem propune să ne jucăm „De-a tunetul". Ne înarmăm cu câte o lingură de lemn şi lovim masa cu putere în timp ce imităm zgomotul tunetului.

 

o CUTIA poate fi un obiect transformat rapid în jucărie de către copii. Poate deveni orice într-un joc de rol. Cutia poate fi lada cu comori, cutia cu surprize, cufărul piraţilor sau masă pentru păpuşi, casă unde ne adăpostim, pat cald şi lista poate continua la nesfârşit. Poate fi avion, iglu, barcă, navă spaţială etc. Stimulează şi îmbogăţeşte capacitatea de invenţie a copilului. Cutiile sunt sortate, umplute, golite, cărate. Copilul măsoară, vede care e mai grea, mai uşoară, cântăreşte. Copilul poate să o găurească şi să privească prin ea sau poate intra chiar el acolo, în funcție de mărimea ei. Îşi poate chiar decora, amenaja locuinţa reprezentată de cutia de carton. Cutia de carton în care a introdus alte cutii mai mici poate reprezenta raionul unui magazin. Mai multe cutii de culori diferite (pictate în prealabil), legate cu sfoară una de cealaltă, devin jucării folosibile în nenumărate moduri. De exemplu, pot fi sortate după culori. Iar dacă se scrie pe capacul cutiilor cu un marker cîte o literă, ele devin „cutiile alfabetului". În cutia literei A se introduc obiecte ale căror denumiri încep cu litera A. Sau, copilul poate fi orientat către clanţa uşii, de exemplu, unde descoperă un „C" făcut din sîrmă. Este îndemnat apoi să ia cutia literei C şi să descopere ce comori se ascund acolo, adică ce obiecte ale căror denumiri încep sau conţin litera C (coş, creion, cutie mai mică etc). Cutiile alfabetului se pot utiliza și ca litere. Le aranjăm pentru a forma cuvinte sau jocuri de cuvinte. În cartea „Not a box", Antoinette Portis îl invită pe adult să pătrundă în lumea magiei copilului. Adultul vede un copil ce stă într-o cutie. Copilul spune că este într-o maşină. Adultul îl vede pe copil că trage după el aspiratorul şi-l apropie de cutie. Copilul declară că este erou. El salvează locuitorii unui bloc aflat în incendiu. Este pompier, salvator, cutia devenind bloc în flăcări. Adultul îl vede pe copil băgat într-o cutie. Pentru adult, pare a fi prizonier acolo, mai ales că mişcările nu sunt comode. Copilul este extrem de fericit. El este robot sau cosmonaut ce şi-a probat noul costum. El se ascunde în cutie şi strigă „Cucu bau!", se joacă de-a v-aţi-ascunselea, o transformă în tunel pentru maşini, pat pentru jucării, suport de scamatorii, material de construcţii.

 

o APA ŞI SĂPUNUL sunt ingrediente pentru baloanele de săpun. Copilul simte mirosul parfumat al săpunului, observă ce se întâmplă cu apa, că face spumă sau baloane. Din punct de vedere senzorial, copilul atinge apa, se bălăceşte. Va face baloane , va încerca să le prindă, să le numere, să spună care e mai mare, mai mic. Dacă facem baloanele afară, pe timp de iarnă va descoperi cât de repede ingheaţă apa la temperaturi scăzute.

 

o APA ŞI NISIPUL, NOROIUL reprezintă o oază de respiro pentru copil. Copilul va construi tunele de nisip, va săpa, va iriga. Copilul se bălăceşte în apă, stropeşte cu apă, se joacă de-a pescuitul etc. Din nisip şi noroi, copilul construieşte castele, tuneluri, drumuri, bulgări. Copiii se distrează împroşcând cu noroi sau chiar tăvălindu-se în el. Întrebaţi dacă le-ar plăcea să se joace în noroi, copiii au răspuns afirmativ, oferind exemple concrete de joacă: „Luăm noroiul şi-l turnăm pe tobogan, apoi ne dăm pe el. Vom aluneca mai repede."

 

o SFOARA îl transformă pe copil în acrobat, dezvoltându-i deprinderile motrice. Se poate pune o sfoară pe jos, copilul trebuind să meargă pe ea. Doi adulţi pot ţine sfoara de capete, copiii trecând sub sfoară ca intr-un tunel. Tunelul este mobil, însă. Sfoara este lasată mai jos, copii trebuind să se aplece sau să sară peste sfoară. Se pot face pe podea cercuri concentrice din sfoară. Copilul trebuie să ajungă la ele şi să execute anumite mişcări în fiecare cerc: să stea într-un picior, să stea ghemuit etc.

 

o MOBILIERUL în lumea celor mici este casă, uşă, paznic etc. Sub o masă, copilul se adăposteşte în jocurile motrice. De exemplu, în jocul „Lupul şi oile", sub masă se află stâna unde lupul nu are voie să intre, el trebuind să aştepte ca oile să iasă la păscut. Masa este spaţiul în care el se simte protejat, îşi creează teritoriul propriu. Suprapunând scaune, îşi poate crea un turn extrem de periculos atunci când se prăbuşeşte la un cutremur. Copiii adoră momentul în care scaunele se prăbuşesc. Pornind de aici, educatoarea poate crea situaţii de învăţare. De exemplu poate crea un joc matematic, de sortare a scaunelor după criteriul mărimii, al culorii. Poate crea un concurs „Constructorii în acţiune" pentru a vedea care echipă construieşte cel mai repede turnul, în care membrii colaborează eficient, se ajută reciproc. Scaunele sunt aranjate pentru a deveni mijloace de transport. Puse unul dupa altul, ele alcătuiesc un tren în care copiii se urcă cu mult interes. Pornesc cu toţii în călătorie. Vor evada din sala de grupă şi îi vom auzi strigând că au ajuns la mare sau la munte şi toată lumea trebuie să coboare. Scaunul devine un loc onorific. Acoperit cu o pânză, poate fi scaunul regelui, al prinţesei, al povestitorului. Copiii vor fi dornici să-şi câştige locul de a sta pe el. El este locul magic în care, pe rând, fiecare copil stă şi relatează experienţe personale, îşi prezintă cartea preferată sau povesteşte ce a făcut în week-end.

 

o MACAROANE, NASTURI VECHI, SÂRMĂ, SCOBITORI, CRENGI, BILE, CASTANE, BUCĂŢI DE MATERIAL TEXTIL, ZIARE, PUNGI constituie pentru pitici resurse inepuizabile de jucării. Din ziare îşi fac îmbrăcăminte, coifuri de zidari, din macaroane şi sârmâ mărgele de pus la gât. Bucăţile de ziar rupte devin bani cu care copiii merg la magazin, iar pungile sunt coşurile lor.

 

o MARIONETE DIN ŞOSETE: Profesorul poate confecţiona cu copiii la orele de abilităţi marionete pe care le poate utiliza mai târziu la o dramatizare, la o poveste.

 

o PIATRA este o jucărie în mâna copilului. Adultul trebuie să supravegheze cu atenţie copilul pentru a nu se răni pe sine sau pe ceilalți. În anul 2011 arheologii au făcut o descoperire inedită în ţinutul Kiziltepe, din Turcia. Este vorba despre descoperirea unei jucării vechi de circa 7500 de ani, o maşină din piatră. Muzeul din Mardin, unde a fost expusă jucăria, mai adăposteşte şi un fluier din piatră.

 

Piatra poate fi pentru copil cometă, baionetă, material de construcţii etc. Industria jucăriilor de astăzi a explodat în ceea ce priveşte oferta. Mai nou, există un joc denumit „Magic stone", Piatra magică. Este vorba despre bucăţi de rocă de diferite culori care, dacă sunt puse într-un vas cu apă, se fluidizează, devenind gelatină. Ulterior, se dezvoltă, cresc în aproximativ zece minute sau chiar două ore. Piatra se transformă într-o grădină acvatică. Alte exemple de a folosi pietre: pot fi transformate în minge, zaruri sau decor pentru acvariu. Pietrele pot fi folosite si la amprentare. În ochii unui copil, piatra poate fi un ou, o catapultă sau orice altcev, numai piatră nu.

 

o BĂŢUL: Antoinette Portis, autoare a mai multor cărţi pentru copii, declara într-un interviu că băţul din mîna unui copil capătă magie, creativitatea fiind efervescentă. Băţul este sabie, rachetă, mătură de vrăjitoare, cal, instrument de mers la parada militară, armă etc. În cartea sa „Not a stick" descrie câteva utilizări ale băţului. Adultul vede un copil ce stă gânditor cu un băț în mână. Copilul nu stă plictisit, aşa cum este tentat adultul să creadă. Copilul este pescar, băţul fiind undiţa. Copilul ridică băţul, ţinându-l în poziţie orizontală. Copilul de fapt ridică haltere, greutăţi, se crede sportiv de performanţă. Încălecând băţul, copilul se urcă pe un cal şi se vede în Vestul sălbatic. Un copil ce stă în cutie şi execută diferite mişcări identice, repetitive cu băţul este un aventurier, un excursionist prins de ape, el vâslind cu toată puterea spre a ajunge la țărm. Pentru copil băţul este orice: lumănare decorativă de pe un tort din nisip, beţe pentru tobe, lunetă, tun, puşcă, sabie, o lingură, unealtă pentru scamatorii.

 

o ROATA: O roată simplă, aruncată într-un ungher al casei, este pentru copil obiect de joacă. O transformă în leagăn, în minge pe care o învîrt şi pe care se urcă. Execută acrobaţii cu roata sau sar pe roată, aşează roţile în diferite poziţii pentru a rezulta imagini diferite, roata e colac de salvare, barcă cu motor sau tort.

 

o TUBUL DE CARTON- ROLA DE LA HÂRTIE este pentru copii ochean, instrument de suflat etc. Într-un top făcut în SUA, cele mai bune jucării din toate timpurile au fost: sfoara, cutia, băţul, tubul de carton.

o MARIONETELE sunt preferate de copii, ele ajutându-i să pătrundă în tainele poveştilor sau să devină eroi ori alte personaje îndrăgite. Sunt folosite în jocurile de rol. Ele sporesc încrederea copiilor în ei înşişi. Îi dezbracă de inhibiţii şi temeri. Folosind dramatizări, jocuri de rol, profesorul acordă şansa copiilor să comunice mai mult, celor timizi să participe mai activ la actul comunicaţional. Se poate transforma în marionetă chiar şi mâna copilului, ea fiind ţinută într-o anumită poziţie, desenându-se pe ea doar elementele necesare : ochi, nas etc.Iata mai jos un exemplu concret! Copiii înşişi devin personaje cu ajutorul propriului corp. Copiii vorbesc interpretînd rolul şi gesticulând cu mâna lor.

 

Un deget se transformă şi el în chipul unui personaj. Desenînd faţa, lipind o coroană regală ia naştere un rege. La activităţi copiii se pot grupa în perechi, fiecare desenând personajul necesar pe degetul partenerului său. Dacă un profesor crede că această acţiune ar răpi prea mult din timp, se înşeală, durata fiind doar de circa 5 minute. (sursa liseand.wordpress.com)

 

Adultul are rolul de a-l coordona pe copil, de a confecţiona împreună jucăriile îndrăgite. Când le va folosi în procesul didactic, copilul va participa cu mult mai multă plăcere şi interes, profund captat de ceea ce face. Buretele de la tablă se metamorfozează ca prin magie în marionetă. Se taie din burete o parte astfel încât să intre doar degetele cu care se va manevra marioneta. Faţa buretelui se decupează şi se decorează conform figurinei ce trebuie să iasă.

 

Putem confecţiona marionete din şosete. Încă din secolul al XI-lea se folosea sockpuppet în India, extinzându-se ulterior şi în Asia. Erau instrumente folosite pentru a trasnmite învăţăminte ce nu puteau fi oferite de puterea vorbelor umane. Copiii pot conversa cu marioneta, căpătând încredere în sine, devenind mai comunicativi. Este indicat să se confecţioneze marionetele împreună cu copiii, impactul asupra copiilor fiind mai mare. Copiii se destind, se relaxează mult mai bine atunci când profesorul foloseşte o marionetă. În Germania, Fu şi Fara, două marionete, îi învaţă pe copii să citească. Folosind marionetele în activităţile de la clasă se instalează printre copii o magie. Sunt personajele surpriză de la captarea atenției, musafirii din sala de clasă. Ele sunt oglinzi care ne pot furniza multe informaţii despre noi înşine, despre trăirile interioare, pentru că sunt personaje, nu persoane fizice, apropierea copiilor de ele este mult mai rapidă, putându-se dezbate subiecte sensibile, profesorul aflând cele mai ascunse temeri din sufletul copiilor. Un copil acceptă mult mai repede sfaturi de la o marionetă decât de la un adult. Marioneta devine prietenul copilului, fără a pretinde ceva în schimb. Transmite ceea ce simte copilul, îi împărtăşeşte trările pozitive sau negative. Oferă sfaturi, rezolvă probleme sociale, emoţionale etc. Exsită chiar reprezentaţii de circ cu marionete: Circus clown puppets, extrem de îndrăgite de copii.

 

Există o gamă variată de tipuri de marionete: marionete din origami, marionete pe băţ, acestea din urmă fiind decupaje propriu-zise ale corpului subiectului dorit, lipit pe un băţ.

 

Cadrul didactic, cu puţină imaginaţie, poarte reuşi să creeze în sala de clasă un teatru, copiii folosind marionetele în activităţi variate: joc de rol, jocuri socio-emoţionale, evaluarea unei poveşti etc. Dintr-o cutie se confecţionează un teatru, aceasta decupându-se în aşa fel încât să semene cu o scenă. Tot dintr-o cutie se decupează astfel încât să semene cu o ramă ce se vopseşte. După ce s-a uscat se lipeşte pe spătarul unui scaun, acoperindu-se cu hârtie creponată. În spatele scaunului se ataşează o lampă, rezultatul fiind un teatru.

 

 


Descarca

 
« Inapoi